Image is not available
Arrow
Arrow
Slider

Adevăruri necenzurate

Un jurnalist asta ar face! S-ar documenta, ar profita de situație, ar bate fierul cât e cald, s-ar duce în mijlocul scandalului și ar scrie un articol despre asta!

Ei bine, eu nu sunt un jurnalist și am să fac ceea ce am ales să fac atunci când am început să scriu pe acest blog! Am să vă aduc mai aproape de artiștii voștri preferați, am să povestesc lucruri care nu ajung la suprafață, pentru că unii nu au curaj să le spună sau altora nu le pasă! Și o fac și pentru că mulți cred că viața de artist e perfectă și mereu roz cu unicorni.

Și uite asa începe povestea acestui articol: săptămâna trecută, abi, a primit un pahar în cap de la patronul clubului, în timp ce era pe scenă și cânta. Oricare ar fi fost altercația dintre cei doi înainte de începerea concertului, this is still wrong!

Acum câteva zile NANE a avut sau urma să aibă un concert, să zicem într-un oraș care începe cu G și se termină cu alați. S-a anulat cu foarte puțin timp înainte pentru că un bodyguard a ales să își exercite puterea brandului în fața tour managerului lui NANE.

Acum un an, ȘATRA B.E.N.Z. a avut un concert într-un club, într-un oraș care începe cu B și se termină cu ucurești! Bodyguarzii nu au vrut să îi lase să intre în club înainte de concert, pentru că nu aveau brățări… de data asta am fost acolo… și vă dau cuvântul meu că “dialogul” nu a fost deloc unul potrivit.

Am mai fost la un concert ȘATRA la care un DJ a refuzat să mai dea play negativelor pentru că nu avea 2mp liberi în jurul lui, pe o scenă de 3mp cu totul, unde numai trupa ȘATRA B.E.N.Z. ocupa spațiu cât pentru cinci artiști. Bodyguarzii au urcat pe scenă, dar tot împotriva artiștilor… Același club care a ținut artiștii pe scenă, înaintea concertului, pentru că nu au fost capabili să organizeze un spațiu unde “fraierii” să își lase hainele, femeile, invitații etc. Același concert la care a trebuit să ceară apă la microfon ca să fie luați în seamă. Și nu vorbim de un concert de 100 de oameni. Vorbim de un concert într-un oraș care începe cu C și se termină cu onstanța la care erau prezenți 3000 de oameni. De altfel, un concert memorabil la care băieții au dat tot, ca de fiecare dată.

Aseară, NANE, Ian&Azteca și ȘATRA B.E.N.Z. ar fi trebuit să facă ce știu ei mai bine să facă, și anume să performeze pe o scenă, a unui club din București. Spre norocul lor, NANE și băieții din ȘATRA, au decis, într-un final, după ce nu li s-a răspuns la telefon vreme de câteva ore, să nu se mai prezinte la concert. Ca să ne înțelegem, banii pentru concert nu au fost încasați. Sau nu în totalitate. Doar un avans, care de cele mai multe ori este mult sub onorariul artiștilor. Nu același lucru pot să-l spun și despre Ian și Azteca. Oamenii au fost bătuți. Si nu s-au oprit la băieți… le-au lovit iubitele…Voi vorbiți serios?

Adică, da, tour managerii artistului nu sunt zâne bune în fustițe cu tutu. Dar nu sunt nici javre care cer bătaie. Și am cunoscut destui. Iar eu urăsc oamenii agresivi, oricare le-ar fi scuzele. Accept ideea de bătaie doar atunci când trebuie să îți aperi c***l. În rest, din punctul meu de vedere, ăștia care sar la bătaie că “ce te uiți mă așa urât pă mine?” sau că “cine te crezi mă tu să mă întrebi pe mine cine sunt” merită … eeei, în fine. Nu sunt eu legea.

O femeie care sare pe tine pentru că îi cari pumni în gură bărbatului ei merită strânsă de gât și lovită? În ce lume trăim? Ce poate să facă o femeie, atât de grav, încât să dai cu ea de pereți, să îi înfigi mâna în gât și să îi dai un pumn în cap? Și nu vorbesc de luptătoare sau de asasine plătite, sunt sigură că nu era cazul aici. Ți-a dat o gentuță în cap în timp ce tu îi transformasei bărbatul într-un sac de box? Te-a mușcat de urechiușă? Te-a zgâriat cu vreo unghiuță?

Și da, artiștii au pretenții! Și da, artiștii români nu au pretenții de Rihanna sau de Drake. Pentru că sunt oameni cerebrali, pentru că înțeleg nivelul la care ei sunt și nivelul la care România este. Și da, au pretenții de bun simț. Adică un r***t de cameră, pe care de foarte multe ori cu greu o poți numi backstage, în care să își tragă sufletul cinci minute înainte de concert și în care să se schimbe după ce au făcut un duș în propria transpirație, niște apă la scenă ca să nu leșine, poate niște alcool în backstage, dar nu insistent, un loc în care să doarmă și să mănânce dacă pleacă de la București la Cluj.

Și da, artiștii, oricare ar fi ei, fie că sunt ȘATRA B.E.N.Z. sau oricine altcineva, și-ar dori ca atunci când au un concert undeva, bodyguarzii care sunt plătiți să asigure paza artiștilor, să îi recunoască atunci când intră într-un loc și să îi apere, eventual, în loc să îi ia la bătaie, asa cum foarte bine puncta si Ian într-un insta story.

Așa că, dragii mei, că tot trebuie să mergem la vot azi, în România se fură din toate pozițiile, la orice nivel, pentru că de fapt, din păcate, fix ăsta e nivelul.

Eu tot am să mă duc la vot azi. Pentru că eu, acolo, undeva ascuns, încă mai sper. Așa cum sper ca acest articol să fie înțeles de toată lumea. Fie că sunteți fani, patroni de cluburi, bodyguarzi, artiști etc.

În rest, fiți alături de artiștii voștri preferați, înțelegeți-i atunci când nu au chef de o poză, atunci când anulează un concert, atunci când poate par antipatici fără motiv. Artiștii sunt artiști din dragoste pentru artă și pentru oameni. Vă garantez că nu sunt antipatici cu oamenii pentru care își lasă familia, prietenii, chiar și viața lor doar de dragul antipatiei. Pentru voi și pentru ceea ce aveți voi de dăruit înapoi fac toate lucrurile astea!

Știu că v-ați obișnuit cu optimismul meu, dar azi e un pic mai greuț! In any case, we have to stay strong!

Vă pupă Tizgă, Soție de Artist!

"Şi asta pentru că tu găseşti resurse de salvare a situaţiilor problemă; găseşti modalităţi de comunicare, dezamorsezi conflicte incendiare printr-un simplu zâmbet. Da, faţa ta este mereu zâmbitoare, chiar şi atunci când maschezi o problemă sau o rană sufletească. Râzi cu pasiune, aşa cum plângi cu pasiune. Eşti plină de viaţă şi vrei să-ţi croieşti un drum propriu, independent de alţii, pentru tine şi prietenii tăi. Cazi câteodată în mirajul filmelor. Îţi doreşti să fie în viaţă ca-n filme, să continui filmul prin trăirile tale. Aproape că îi convingi şi pe ceilalţi că visul devine realitate. Şi asta pentru că pui suflet în tot ceea ce faci. Eşti gata oricând să ajuţi, te implici în tot şi în toate, atât de mult încât de multe ori uiţi de tine şi de interesele tale! Ceea ce îţi doresc pentru viitor este să-ţi aminteşti mereu că eşti o entitate ganditoate, că eşti capabilă să realizezi ceea ce îţi propui, că eşti isteaţă, plăcută, nostimă, drăguţă, convingătoare!" By Chiţu Anca

2 Comments

  • Adevarul Doare

    26 noiembrie 2019 at 16:40

    „să îi recunoască atunci când intră într-un loc” Hahahaha! De parca vorbim de Michael Jackson, nu de niste parliti care parca au scapat de la cel mai terminat circ.

    Răspunde
    • Soție de artist

      27 noiembrie 2019 at 17:45

      Chiar mă întrebam de ce ți-a luat atât! Nu ești nici măcar funny! Să scrii un astfel de mesaj la un astfel de articol spune tot și mai mult despre tine! Find something better to do with your life, little lazy cat! 😉

      Răspunde

Lasă un răspuns la Soție de artist Anulează răspunsul