Îmi tot storc creierii de ceva timp să gândesc și să pun pe hârtie, adică pe laptop, cum, de ce și de unde Soție de Artist.
Ideea mi-a venit la workshop-ul lui Florin Grozea, cam în urmă cu un an. M-am bucurat enorm că am fost prezentă acolo. Pentru mine a fost o ușă deschisă către o altă eu. Sau către adâncul sufletului meu care era sufocat de griji mărunte, zilnice. Deși mi-am ghidat mereu existența după “think out of the box”. Sometimes, life sucks! I know!
Și așa cum se practică la workshop-uri, a trebuit să ne prezentăm și să ne descriem în cuvinte puține, pe rând. Ca peste tot, și acolo, mulți oameni colorați. Compozitor, PR, blogger, vlogger etc. Mai toți cu un background artistic. Și eu. Eu care am început să scriu o carte dar pe care am abandonat-o, care am făcut cursul MTV TV Talent doar ca să îl am la CV, eu care am scris mereu în numele prietenelor mele scrisori de dragoste/despărțire. Tot eu, care la bază sunt traducător și interpret autorizat de Engleză-Spaniolă. Asta m-a făcut facultatea. Eu, educator la o grădiniță, tot eu am lucrat la ziarul Bursa, am predat engleză în particular, apoi am lucrat prin tot felul de corporații, pe bani mulți, în vânzări, relații clienți etc. Am condus departamente întregi, de zeci de oameni, stres și responsabilități pe măsura banilor. În paralel, mamă proaspătă și nevastă. Vi se pare și vouă la fel de plictisitor cum mi se pare și mie, nu? Toate astea mi-au săgetat mie mintea în timp ce îmi pregăteam speach-ul în care urma să mă prezint. Iar în momentul în care am luat microfonul în mână tot ce mi-a ieșit pe gură a fost: “Mădălina Crețan, Soție de Artist!”. Fără să o gândesc o secundă. Și cum mondenitățile fac deliciul zilelor noastre, acea formulare a trezit curiozitatea tuturor:
“Soție de artist?!”
“A cui soție ești?!”
“Da’ cine e soțul tau?!”
Pe toate și mai multe le-am auzit din toate colțurile sălii. Știa cineva ceva de mine? V-aș zice eu cine! Îl cunoaștem cu toții! Spataru, ăla! Pulea! Sau ba da, mă scuzați! Mă știau tribunalele. Le tradusesem niște documente oficiale și mă aveau pe niște liste pe-acolo. În rest, oamenii ăia care mă atinseseră, care au făcut eye contact cu mine în repetate rânduri. Și cam atât. Nu insinuez că acum ma pândesc paparazzi pe la colțuri, dar înțelegeți unde bat. Fierul cât e cald!
Dar “Soție de Artist” a trezit curiozități. Fără să fac nimic deosbit. Am o părere bună despre mine, și nu, nu sunt narcisistă! Realistă îmi place să folosesc cel mai des. Și da, am înțeles în momentul acela că dacă am să mă apuc vreodată de blogging/vlogging am să mă intitulez “Soție de Artist!” . Cerere și ofertă! As simple as that! Și nu, nu pentru că doar atât reprezint eu pe fața asta a pământului, sau că până să fiu o soție de artist nu am existat. Am ales asta pentru că pur și simplu am înțeles că asta o să mă vândă cel mai bine. Seize the moment! Și cum ipocrizia nu e prietenul meu cel mai bun, ba aș numi-o chiar inamicul meu numărul 1, nici nu mă feresc să o spun. E fix ca atunci când eram mici și eram întrebați “unde lucrează mămica ta?” Și daca era profesoară auzeam instant: „Aaah, ești fetiță de profesoară!” Așa și acum!
„Cu ce se ocupă soția ta?”
„E directoare!”
„Ah, ești soț de directoare.”
Sau ești preoteasă pentru că soțul tău e preot! Sau ești soț de bucătar vegan, cum zice și Andra, soția lui Guță! (detalii într-un articol viitor) 😉
Evident că nu ne-am născut cu niciun fel de titulatură, și evident că unele alegeri pe care le facem, sau nu, în viață, nu definesc întru totul existența noastră pe pământul ăsta. Și la fel de evident ar trebui să fie și că meseriile partenerilor/părinților/copiilor noștri nu trebuie să reprezinte o frustrare, o pată neagră pe gândurile noastre. Sunt alegeri, și da, omul de acasă, dezbrăcat de toate mondenintățile sau de tot praful de pe șantier, sau de tot mirosul din mașina de gunoi, e cel care trebuie să conteze cel mai mult pentru noi.
Nu o să închei cu o concluzie care să vă zică foarte multe. Știu că omuleții care îmi citesc blogul sunt smart.
Nu fiți frustrați, nu puneți etichete, nu acuzați fără să cunoașteți nici măcar 2% dintr-o speță. Fiți mândri de alegerile voastre, asumați-vi-le, asumați-vă și eșecul la fel de frumos și cu fruntea sus cum vă asumați victoria. Think out of the box, așa cum vă spuneam mai sus!
Limitele ni le punem singuri.
Vă pupă Tzigă, Soție de Artist!
P.S. Feels good to be back! Și tricourile le găsiți aici:
