Relația mea cu ȘATRA B.E.N.Z. datează dinainte ca ȘATRA B.E.N.Z. să fie cu adevărat ȘATRA B.E.N.Z. . Mai exact, dintr-o dimineață de sâmbătă, cu șuncă, ceapă și șampanie și am plecat de unde vine Blanie. O sarcină la purtător, o prietenă pe care pe atunci o simțeam mamă și soră, un iubit proaspăt demisionat care urma să fie tată și habar nu avea cum, și un Lu-K și mai tânăr și mai copil decât acum, dar în care vedeai același potențial de la o poștă.
Relația mea cu ȘATRA B.E.N.Z. a început în mașină, și scriind asta, îmi dau seama că și relația mea cu copilul meu a început tot în mașină. Se pare că sunt mărețe lucrurile astea concepute în mașină. De bun augur! Ah, și da, relația mea cu ȘATRA B.E.N.Z. a început cu Hagi, pe autostrada soarelui.
Nu știu dacă sunt ipocrită atunci când spun că am simțit puterea celor cinci de la primele acorduri, de la primele bituri, pe care, în princiupiu, exista doar un refren tras de Killa și maxim o strofă a unuia dintre băieți. În schimb, îmi amintesc perfect, și aici cu siguranță nu mai sunt ipocrită, căci vorbesc de un sentiment prea puternic, trăit cu piele de găină, pe acel drum spre mare, am savurat până la coajă exporturile alea brute, fără sens. Pe repeat, chiar!
Cred, de fapt, că acest sentiment încă s-a păstrat. Și ȘATRA încă are efectul acesta asupra mea. Emoție, cu piele de găină, cu suflet în gât și pasiune. Și deși am asistat la suficient de multe concerte de-ale lor, primul pe care l-am trăit ca un fan adevărat, ce sunt de altfel, a fost cel de la Airfield. Primul la care nu am mai tremurat ca o piftie, în care am cântat de la început până la sfârșit toate versurile, la care nu m-a mai interesat nici câți oameni au venit, nici dacă sunetul e bun, nici dacă oamenii prezenți acolo simt cu adevărat ce ne dorim noi mereu să simtă. Ca o comparație, la primul concert de lansare de la Berărie, seara mea a decurs așa: până să ajungă băieții, întrebam toate chelnerițele și oamenii cu experiență de acolo câți oameni sunt prezenți în sală, făceam poze și filmări să le trimit băieților să le ridic vibe-ul, căci nu vă puteți închipui emoțiile lor, iar pe timpul concertului m-am plimbat ca un titirez prin toate colțurile berăriei să încerc să înțeleg dacă sunetul e bun, sau dacă fanii sunt pe bune. Am fumat mult (Virgina Slims Menthol, ca să ne ințelegem) și nu îmi amintesc nimic, dar absolut nimic din concert. Mă întreba artistul meu dacă a arătat bine din public show-ul, dacă l-am văzut când a făcut flotări… blank. Anyways! Și la Untold am avut emoții. Am fost însărcinată de Lu-K să fac un live pe intro și mi-au tremurat mâinile de parcă era pentru prima dată în viața mea când țineam un telefon în mână.
Revenid la începuturi, în albumul copilului meu despre primul an din viață ți se cere la un moment dat să scrii ce muzică de leagăn îi place să asculte. La noi scrie ȘATRA B.E.N.Z. . Căci da, bebe Iris Tiana adormea instant, în orice poziție, pe orice piesă, la orice intensitate. Apoi ȘATRA a devenit familie. Și inevitabil, am ajuns să intrăm în magazine și să ni se pară că inelul ăsta i s-ar potrivi lui Killa, sau pijamaua aia lui Keed, să ne facem cadouri de Crăciun, să ne petrecem zilele de naștere împreună sau să serbăm primul an de viață al copilului cu ei. Cu ȘATRA în sufragerie, cum am mai zis.
Aș avea extrem de multe momente emoționante de povestit vis-a-vis de ei. Unul pe care mi-l amintesc acum este corelat cu What s Up, care, după concertul de la Berărie, a venit în bakstage la Simina, soția lui, o soție de artist demnă de tot respectul, și i-a zis extrem de emoționat, căci mie aproape mi-au dat lacrimile, că el în lumea asta este fanul lui Justin Timbarlake și al ȘATREI. Și a compeltat cu „am cântat la public de zeci de ori mai mare decât cel din seara asta, dar nu am simțit așa emoție în viața mea”. Aș vrea să pot să vă transmit în cuvintele astea sărace mult mai mult din tot ce se întâmplă în interiorul lor, al nostru. Aș vrea să vă transmit cât de intens trăiesc oamenii ăștia și noi, soțiile, pe lângă ei. Poate o să reușesc la un moment dat. Ce aș putea să mai zic, lipsită de orice urmă de modestie, este, că pe lângă toată munca, și pe lângă toată lipsa artiștilor de acasă, și pe lângă toate problemele pe care le întâmpină ei ca trupă, și ohoooo, multe sunt Doamne, există o fericire, și o împlinire și o dragoste atât de mare încât acest univers e mic să le poată suporta.
Și nu am să o mai lungesc. Nu foarte mult. Că tare-mi mai place și mie vorbăria, ehe! Eu sunt o devoratoare de muzică. Trăiesc prin muzică. De orice fel. Am crescut lângă părinții mei cu The Beatles, și Abba, și Ion Dolanescu și Catanga, am dansat la majorate pe manele de mi-am rupt picioarele (probabil de aici mi se trage și dragostea pentru muzica asta „trap furată”), mi-am făcut teme pe casete cu Vivaldi si Maria Dragomiroiu, l-am descoperit pe Tiësto și toată muzica trance pe la 20 ani și am crezut că până atunci nu am înțeles nimic; am trecut peste suferințe în dragoste și peste singurătate cu muzică. Anul trecut, în viață mea, a avut loc cel mai nefericit eveniment pe care eu l-am putut trăi vreodată. L-am pierdut pe tata. Și pe lângă tata, am pierdut și multe, dar multe altele. Inclusiv pofta de muzică, de dans, de fredonat. Sâmbătă noapte, după încheierea concertului ȘATRA B.E.N.Z. de la Untold, în drumul spre mașină, i-am zis lui Guță, căci doar el era prezent: „Vreau să vă mulțumesc din suflet! Să vă mulțumesc pentru că datorită vouă a existat acest moment la Untold, să vă mulțumesc că eu am fost la Untold pentru că ȘATRA B.E.N.Z. a fost la Untold, și să vă mulțumesc că ȘATRA, cu muzica ei, m-a făcut, cumva, să trec mai ușor peste pierderea lui. Cu mențiunea: „efectul Maria s-a evaporat!„.
Și aici știu că înțelegeți foarte mulți ce zic, pentru că știu din miile voastre de mesaje cum ȘATRA v-a ajutat, direct sau indirect, să treceți peste multe.
„Am propriile mele suferințe , iubiri și delicii, iar voi le aveți pe ale voastre. Dar durerea , satisfacția , dorul, speranța ne aparțin deopotrivă tuturor , în toate timpurile și locurile. Muzica este singurul mijloc prin care simțim aceste emoții în deplina lor universalitate.” – H.A. Overstreet
Vă pupă Tzigă, Soție de Artist!
