Image is not available
Arrow
Arrow
Slider

To vaccine or not to vaccine?

Pentru toți cei care cred că prin bullying convingeți oamenii să se vaccineze sau să nu se vaccineze, vă rog, încetați să mai credeți asta! Vă transformați în tirani, răniți fără să știți substraturi, fără să înțelegeți frici, fără să aveți habar de tot ceea ce se întâmplă în mintea și în sufletul unui om! Deveniți călăi, faceți discriminări aproape la fel de grave ca cele consacrate în lumea asta, pe care le știm deja cu toții! Și vă zic asta de pe banca arbitrului! Nu sunt pro vaccin, nu sunt anti vaccin, nu mă încadrez la susținătorii Șosoacă, dar nici la cei Iohannis! Sunt pro om! Om ca mine, ca tine! Și așa am fost și am să rămân mereu! Așa cum am vrut să înțeleg PNL-istul, așa am vrut să înțeleg și PSD-istul! Așa cum vreau să îl înțeleg pe vaccinat, vreau să îl înțeleg și pe nevaccinat! Așa cum nevaccinatul ar vrea să îi pună vaccinatului întrebări fără să fie ștampilat din start ca fiind incult, iresponsabil, idiot, neînțelegător, așa și vaccinatul ar vrea să înțeleagă ce îl doare pe el mai tare acum: și anume această presupusă lipsă de interes și iresponsabilitate! Am înțeles cifrele, sunt un om al cifrelor, le ador, pentru mine dovezile sunt extrem de importante! Rapoartele, scrisul negru pe alb, ăla care nu-ți mai lasă loc de interpretări sunt principala mea armă într-o dispută! Dar în aceeași măsură, nu las cifrele și excel-ul să mă înghită și să mă transforme într-un robot!
Am condus, așa cum am mai spus, echipe de zeci de oameni, a trebuit să îi conving să facă lucruri pe care nu și le doreau, lucruri ordonate “de mai sus”, lucruri pe care nici eu nu le credeam, dar și atunci, ca și acum, mă aflam pe aceeași banca! A arbitrului! Și m-am dus la ei cu cifre, dar am reușit să obțin ceea ce îmi doream prin omenie, prin vorbă, prin înțelegere, și nu prin bullying! Nu prin umilință, nu prin constrângere, nu prin amenințare! Și poate aș fi reușit și așa, poate mai repede, poate mai productiv, dar cu ce preț? Voi vă asumați faptul că puteți marca, și nu în sens pozitiv, un om, pentru tot restul vieții? Vaccinații își asumă că pot deschide o depresie cruntă în suflete deja grele, depresie care poate avea un final la fel de tragic ca cel pe care îl urmărim zilnic, de un an și jumătate? Nevaccinații își pot asuma moartea lor sau a altora?
Și ca să închei, părerea mea despre vaccin, și nu despre oamenii vaccinați/nevaccinați este următoarea: vrem/nu vrem, ne e frică/nu ne e frică, trebuie/nu trebuie etc, îl va face toată lumea, până la ultimul sugar! Și cu cât se înțelege asta mai repede, și cu cât acceptăm asta mai în liniște cu noi, cu atât o să ne putem permite să pretindem să revenim la o viață oarecum asemănătoare cu cea de care ne este atât de dor!
Așa că, dragii mei, faceți pace cu voi în primul rând, dacă v-ați vaccinat nu vă mai fie frică de moarte și de covid pentru că ați ales această cale tocmai ca să evitați formele grave ale acestei boli care pot avea consecințe tragice, dacă nu v-ați vaccinat, mai cântăriți o dată în adâncul sufletului vostru și găsiți răspunsul la întreabarea “oare să mă vaccinez?” singuri!  Informațiile vor fi aceleași, și pro și contra, nu se vor termina niciodată! Nu transformați această luptă într-o mândrie personală, într-un conflict și mai mare decât este deja! Și-așa, s-au pierdut prietenii, joburi, bani, familii etc și poate pe unele dintre ele nu le veți mai recăpăta niciodată!
Dar da, tot părerea mea este că această decizie ar fi trebuit să ne aparțină 100%, dar din păcate, ca multe altele, nici asta nu este pe deplin a noastră! Și acum, să fim sinceri, libertatea de alegere este un lucru utopic! În 99% din cazuri, atunci când este implicată întreaga societate, ba mai mult, în cazul de față întreaga populație a globului, decizia nu mai cade pe umerii individului! Decizia este luată de știință, de economie, de media și nu de nea Gigi de la Vadu Lat și nici de Dna director de la Oracle (puteți înlocui cu orice altă multinațională existentă)! Pentru lumea întreagă suntem numere, pentru oamenii care ne cunosc suntem prieteni, iubiți, soți, părinți, copii. Eu aleg să ignor numărul pe care îl reprezint pentru lume și să îmi dedic toată energia acolo unde sunt tot! Trageți voi singuri concluziile și luați decizia pe care o considerați potrivită pentru voi în momentul de față!
Să fiți sănătoși, să vă amintiți să iubiți și să fiți înțelegători dacă ați uitat cum se simte, să continuați să iubiți dacă nu ați uitat cum se face!
Vă pupă Tzigă, Soție de Artist, mamă, fiica, nepoată, verișoară, prietenă, noră, vecină și ce mai vreți voi!

"Şi asta pentru că tu găseşti resurse de salvare a situaţiilor problemă; găseşti modalităţi de comunicare, dezamorsezi conflicte incendiare printr-un simplu zâmbet. Da, faţa ta este mereu zâmbitoare, chiar şi atunci când maschezi o problemă sau o rană sufletească. Râzi cu pasiune, aşa cum plângi cu pasiune. Eşti plină de viaţă şi vrei să-ţi croieşti un drum propriu, independent de alţii, pentru tine şi prietenii tăi. Cazi câteodată în mirajul filmelor. Îţi doreşti să fie în viaţă ca-n filme, să continui filmul prin trăirile tale. Aproape că îi convingi şi pe ceilalţi că visul devine realitate. Şi asta pentru că pui suflet în tot ceea ce faci. Eşti gata oricând să ajuţi, te implici în tot şi în toate, atât de mult încât de multe ori uiţi de tine şi de interesele tale! Ceea ce îţi doresc pentru viitor este să-ţi aminteşti mereu că eşti o entitate ganditoate, că eşti capabilă să realizezi ceea ce îţi propui, că eşti isteaţă, plăcută, nostimă, drăguţă, convingătoare!" By Chiţu Anca

3 Comments

Lasă un răspuns