„Nu puteam nici eu să înțeleg ce se întâmplă cu mine; cel puțin, nu-mi vine să cred; erau în mine doi oameni, două ființe, dar atât de diferite, încât se războiau permament, fără ca eu să pot interveni în vreun fel; mă invadau amândouă și lucrurile se amestecau în așa hal, că nicio explicație nu părea plauzibilă; oricum, de înțeles, nu puteam înțelege nimic; mă gândeam la Rafael cu dragoste, cu duioșie, și dintr-odată mă pomeneam vânătă de furie sau de supărare, pentru că mereu mă așteptam să facă lucrurile altfel decât le făcea; eram disperată că nu poate să înțeleagă cât îl iubesc și cât de mult am nevoie de dragostea lui. Atunci simțeam nevoia să îl rănesc, să-l pedepsesc pentru că nu e capabil să înțeleagă; cu cât îl răneam mai tare, cu atât mă detestam mai mult; mă invada un fel de fervoare autodistructivă, simțeam o nevoie feroce de a mă pedepsi; și cum puteam s-o fac altfel decât jignindu-l și mai mult, umilindu-l și mai mult, pentru ca în felul acesta să pierd dragostea lui și să sufăr pentru că fusesem incapabilă să o păstrez. Doream să se aleagă praful de tot; dacă tot nu fusesem în stare să îmi construiesc viața pe care mi-o dorisem, măcar să reușesc să o distrug definitiv pe cea pe care o aveam…”

Oameni de treabă, de Mugur Burcescu

„Mugur Burcescu este profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Ion Maiorescu” din orașul Giurgiu de peste 25 ani. Romanul din care am extras acest paragraf este rezultatul unei munci de 20 ani, deoarece, perfecționist și extrem de critic la adresa sa, autorul a dorit să dea naștere unei opere complexe.

Pentru toți cei care îl cunosc, Mugur Burcescu este un paradox, un om a cărui inteligență nu îl împiedică să poată rezona cu oameni din toate categoriile și să se facă înțeles de oricine. Are darul extrem de rar de a putea explica lucrurile complicate oricui și cu mult umor. Are o sinceritate debordantă, producând impresii foarte puternice asupra oamenilor pe care îi cunoaște.”

Eu mă consider norocoasă pentru că am avut parte de niște profesori minunați. Sunt tare mulți cărora le sunt recunoscătoare (Venera Burcescu, Chițu Anca, Mihaela Caraivan etc), însă azi am ales să vă vorbesc puțin de Mugur Burcescu. Și îmi doresc, pe această cale, să îi mulțumesc că mi-a adus alături de suflet literatura și gramatica limbii române.

Sunt recunoscătoare pentru libertatea pe care ne-a acordat-o la ore, libertate pe care, poate, de multe ori nu am știut să o prețuim; pentru îndrumările inspirate, discrete sau mai puțin discrete, pentru modul în care ne-a permis să descoperim înțelesurile cărților citite, ca mai apoi să se aștearnă pe foaie concluziile noastre dar în limbajul său atât de vast. Toate acestea cu o naturalețe și o dăruire pe care le prețuiesc și acum, când timpul și-a pus amprenta asupra amintirilor.

Să îi mulțumesc că a fost un profesor minutat, nu ar fi de ajuns.

Cu toată stima și respectul, acesta este un articol dedicat Domnului Profesor Mugur Burcescu.

Vă pupă Tzigă, Soție de Artist!