Și pentru că tot am încheiat articolul anterior cu “merită tot omul ăsta”, am să vă zic un pic și de ce cred asta. Și o credeam și atunci, deși, nici măcar nu îmi permit luxul de a afirma că îl cunoșteam.
Cu cât scriu mai mult, cu atât îmi dau seama mai mult că we were ment to be!
Nu știu de unde să încep. Articolul acesta este de departe cel mai subiectiv. Este artistul meu, văzut prin ochii mei, de femeie îndrăgostită, de soție dedicată. Cu siguranță multe dintre părerile mele despre el sunt și obicetive, dar nu o să îmi asum asta pentru că știu că este foarte greu de agreat de voi.
E frumos mă! Doamne, are niște ochi… oricât de bipolară aș părea, dimineața, când are ochii ăia albaștri, odihniți, și dacă mai prinde și o rază de lumină… m-am regăsit de foarte multe ori blocată cu privirea pe ochii lui. Faptul că eu îi declar dragostea pentru ochii lui prin “Sa mă f_t în ochii ăia ai tăi”, este doar modul nostru de a ne alinta uneori 😀
Și apoi, e bărbat! Se vede! Se simte fără să fie nevoie să pui mână pe el! Îmi inspiră siguranță, și protecție, și mă face să mă simt femeie, și când e lângă mine pe stradă, și când e lângă mine în pat. Și a crescut cu foarte multe femei, și tare bine a învățat să ne înțeleagă, pe noi, astea de pe Venus. Și e smart, și e intuitiv, și e foarte sincer. Demontant de sincer. A se vedea în penultimul paragraf din Cum am ajuns soție de artist – part III.
Și e blând când e cazul, și e uman. Și empatizează cu oamenii, și suferințele și bucuriile lor. Și este atât de muncitor, dar atât de muncitor încât eu uneori mă simt prost când am momente de leneveală. Nu există cuvântul ăsta pentru el. Nu are voie să se plictisească, pentru că asta înseamnă timp prețios irosit, că NOSFE BENZU baga 25 de ore și simte că nu face nimic!
Și pe deasupra, are o poveste de viață care v-ar îngrozi pe mulți dintre voi. Și a trecut prin atât de multe lucruri, și a învățat să se ridice singur, și mai puternic, de atât de multe ori. Eu îi zic foarte des că nu înțeleg uneori cum reușește să fie atât de întreg la minte după tot ce a trăit. Poate, în esență, și eu sunt la fel de lovită ca el, și în nebunia noastră ni se pare doar nouă că suntem normali.
Vă dau cuvântul meu de onoare, că spre finalul celor nouă luni, când începusem să simt că războiul o să fie câștigat de mine, am avut momente în care sufeream pentru femeia care urma să îl piardă. Și i-am zis și lui asta! Pentru mine este un bărbat pe care nu îți permiți să îl pierzi. Pierzi prea multe odată cu el. Acum, repet, poate este vorba doar de sentimentele mele față de el, de dragostea asta năbădăioasă fără de care ni se pare că nu putem trăi.
Aș putea să vă scriu o carte doar despre toată frumusețea pe care eu o văd în el, dar nu vreau să exagerez și să vă plictisesc. Și în plus, nici nu aș vrea să îmi săriți toate pe el, că îmi sap groapa singură. În plus, are păr pe piept, nu prea dă pe acasă, nu prea ați vrea să fiți în raza lui la nervi și mai este și foarte foarte încăpățânat.
To be continued…
Vă pupă Tzigă, Soție de Artist!