Îmi este foarte greu să scriu acest articol. Și îmi este greu pentru că vreau să zic prea mult, prea multe și pentru că toate sunt ca o tornadă în capul meu.

Pfiu… vă jur, când m-am măritat cu artistul ăsta al meu nu am avut atâtea emoții! Nici pe departe! Simt, după două ore de când s-a terminat, cum mi se relaxează mușchii. Atât de încordată am fost. Ce-i drept, și la începutul nunții noastre ca și la începutul concertului am zis același lucru: „Abia aștept să se termine să mergem acasă!” 🙂

Am să mulțumesc foarte mult în acest articol!

Cum a zis maestrul Hagi? “Dacă Iancu talent, orice ne-a demonstrat tuturor!” Felicitări, Baby! Felicitări că azi, ai făcut oamenii care nu au crezut în tine niciodată, să creadă! Felicitări că azi, mai mult ca niciodată, ne-ai făcut pe toți să înțelegem că muzica nu e hobby-ul tău inutil, care nu o să-ți pună mâncare pe masă și nu o să-ți aducă bani la pensie! Iar eu îți mulțumesc că munca și așteptările mele mi-au fost azi răsplătite cu mult peste cât mi-am imaginat!

Cum am mai zis, proiectul Nosfe a fost și va rămâne pentru totdeauna primul nostru copil. Am auzit destul de des în ultimii ani oameni felicitându-mă că m-am pus pe mine pe locul doi ca să îl ajut pe artist să ajungă aici, și le mulțumesc din suflet pentru toate aprecierile. Dar nu e vorba despre asta. Nu a fost niciodată. Nu știu cum să vă explic cu ce îmi oferă alfabetul. Pentru mine povestea Nosfe este Cenușăreasa devenită realitate. Este o viață tristă și grea, cu muncă multă, apreciere și susținere puțină, dar răsplătită pentru tot ce a fost negru. Oh, Doamne! Să nu renunțați niciodată la visurile voastre! Revenind la subiect, la unul dintre subiecte, pentru mine, nimic din ce s-a întâmplat în ultimii ani nu a fost un sacrificiu. Uneori, mi-e teamă să nu mă credeți. Sau să credeți despre mine că sunt în multe alte feluri decât sinceră. Noi doi trăim o viață împreună. Trăim aceeași viață. Tot ce se întâmplă bine sau rău, ne lovește pe amândoi în aceeași măsură. Eu nu înțeleg și nu pot altfel. Nu mi se pare că fac ceva extraterestru. Mi se pare că sunt o soție de care are nevoie un bărbat ca al meu. Și atât.

Zilele trecute mi-a trimis un mesaj și mi-a mulțumit. Mi-a scris că fără mine nu ar fi reușit să facă tot ce face. Iar răspunsul meu a fost: “E meciul nostru. Eu am dat pasa, tu golul!” . Suntem o echipă.

Am zis că o să mulțumesc mult în articolul ăsta și nu am făcut-o până acum. Mulțumesc Lu-K și mulțumesc Shift pentru că ați crezut în el de la început! Mulțumesc Rubyno pentru Condimentele vieții care or să fie bucuria și drama vieții noastre! Mulțumesc Cristi Ochiu pentru că ești un om corect și pentru că ești dedicat muncii tale. Mulțumesc Keed, Killa, Guță! Unul pentru toți și toți pentru unu’! Mulțumesc Skizzo, Afo, Whatsy, Alina, Nane, Gojira, Planet H, Blaziny pentru că v-a ascultat mereu muzica cu drag și în seara asta ați fost cu el pe scenă. Mulțumesc Golani cretini că ați venit acasă azi. Mulțumesc prietenilor care ne știu și ne iubesc așa tâmpiți cum suntem și care ne sunt alături. Iar pentru mine cuvântul prieteni înseamnă “familie”. Familie de sânge și familie de suflet. Mulțumesc Amuly, Udo, Damia, Prny, Sinc, Renata, Lav  pentru că sunteți oameni cu suflet curat și frumos și pentru că faceți parte din bucuria asta a noastră! Mulțumesc soțiilor de artist pentru că sunteți deștepte și pentru că vă susțineți artiștii.

Dar cel mai mult și cel mai mult, vă mulțumesc vouă, copii frumoși, oameni cu pasiune în inimă, nepoatele și nepoții unchiului, satrabonți și satraboante! Fără voi, nimic din seara asta nu ar fi fost posibil. Voi ați fost și o să rămâneți motivul meu cel mai mare de emoție. Voi îi hrăniți, voi îi inspirați, pentru voi urcă pe scenă, pentru voi scriu. Voi sunteți hrana lor. Satisfacția sau tristețea. Azi ați fost satisfacția lui, a mea, a tuturor celor care au crezut, au avut emoții, au muncit.

Te iubesc! Meriți tot ce ți se întâmplă. Și mai mult.

Vă pupă Tzigă, Soție de Artist