Aș vrea să vă povestesc despre o fată care a căutat mult timp iubire, peste tot! În alte suflete, în alte corpuri, în alte minți, în alte povești. O fată care a avut nevoie să i se frângă inima nu doar o dată, ba de zeci de ori doar ca să înțeleagă că inima ei urlă de iubire în ea. Și că iubirea pe care ea o căuta în prietenii, în filme, în amanți, în muzică, în poezii, în poveștile altora, în suflete pereche, era, de fapt, acolo, cu ea, din ziua în care fremăta în al mamei pântec, în ziua în care i-a simțit nerăbdarea tatălui și frica mamei de a o privi și de a o ține la piept pentru prima dată pe acest Pamant, în această formă, de FATĂ.

O căutare care a sfârșit-o de atât de multe ori, dar pe care ea, cu o încăpățânare fără limite, parcă având ca aliat întreaga forță a Universului a reluat-o după fiecare înfrângere și după fiecare gură de pământ pe care o gusta atunci când inima-i frântă o îngenunchia și o așeza cu buzele-i roz în noroiul suferinței.

Ai zice că-ți vorbesc de o nebună. I-a fost atribuit și acest apelativ în lupta asta a ei, în căutarea iubirii. S-a vorbit despre ea și ca fiind puternică, apoi sensibilă, apoi o visătoare; au fost guri care au numit-o specială, din altă lume, având forțe ce par a nu fi întâlnite pe planeta asta, a oamenilor.

Dar cine-i fata asta? De unde a venit și ce-i cu ea? De ce împărtășim cu toții vremurile astea cu ea? Sau nu le împărtășim? E reală? A existat măcar vreodată?

Să zicem că fata asta s-a nascut dintr-o iubire între doi oameni. Poate chiar o iubire din aia de care ea a căutat o viață întreagă. Din doi copii, am putea să îi numim. Un el și o ea. Un el care știa că trebuie să fie bărbat pentru o femeie, dar pe care nu-l învățase nimeni cum să o facă, și o ea care avea să își sacrifice, poate, mai mult decât a crezut vreodată atunci când s-a pierdut în visul pe care el i l-a vândut. O floare. O familie. Povestea lor e lungă, și anevoioasă și poate daca aș descri-o în amănunte ați înțelege voi pentru ei, din primele rânduri ce pare că, fix cu aceeași încăpățânare ca și a fetei, nu au înțeles nici ei. Și anume că Universul urla în jurul lor să nu se-ntâmple iubirea dintre ei, să nu își forțeze… soarta să-i zicem, și totuși, disperați să încalce legile firii care cu orice preț ar fi vrut să le arate că nu împreună le e locul, ajunsi în fața unui preot bătrân, ce avea cum l-ar numi unii, har, au primit acces la legile nescrise și nevorbite ale lumii:

• Filoftea, draga mea, Ion nu îți era sortit. Dar vei avea o familie cu el. Și veți avea o fiică. O fiică specială, neînfricată ce va avea să schimbe vieți cu inima ei neobosită.

Acel el ce își dorea să fie barbat și acea ea care poate nu a înțeles atunci cât va suferi din cauza acelei inimi neînfricate pe care avea să o crească în pântec 9 luni, au fost rebotezați de preotul bătrân, dezbracăți la piele în biserica aia veche, miruiți și binecuvântați doar ca să poată duce pe umeri povara unei iubiri ce n-ar fi trebuit să fie.

Și s-a născut copila. Într-un început de vară, într-o zi de miercuri, în mijlocul săptămânii, așa cum peste ani și ani s-a dovedit a fi și locul ei de suflet. În mijloc. Sau în centrul atenției, pentru că soarele acelei zile de vară pe care ea îl poartă în suflet de atunci, avea să o târască în povești ce oamenii vor să le știe și despre care ea avea să vorbească, să scrie, să povestească, să dea din inima ei neînfricată și altor inimi, să încălzească alte suflete cu soarele ăla de început de vară, așa cum poate al ei n-a fost în veci încălzit și așa cum poate a tânjit o viață întreagă.

• Ce seamănă cu ta-su!
• Unde vezi tu asta, femeie? E abia născută, nu se înțelege nimic!
• Voi nu vă uitați la mine cât sunt de albă și la ea cât e de neagră?

O țigancă? Ba nu! O indiancă! Sau o hispanică? Era doar o copilă.

Atâtea stereotipuri care nu aveau de fapt nimic de spus despre sufletul care respira acum oxigenul planetei ăsteia. Poate a fost sau este un extraterestru. Poate nici nu este reală și e invenția unui visător cu o aceeași inimă neînfricată și care a gândit că are o poveste să vă spună, pe care să o găsiți când viața palbabilă devine grea, monotonă sau lipsită de sens. O copilă ce avea să înțeleagă mult prea devreme că viața vine cu un preț pe care nu toți oamenii sunt dispuși sau pregătiți să îl plătească. Un suflet care a iubit. Și care a crezut că iubirea este peste tot și toate, în tot și în toate. Care a crezut că fără iubire viața n-are sens. O fată. Un suflet. Un extratrestru.

Să iubești cu pasiune și cu toată ființa înseamnă să accepți că suferința se va întoarce cu aceeași intensitate către tine, căci se întoarce indiferent de cât de mult crezi, te rogi sau speri să nu. Dar dacă ești neînfricat, sau încăpățânat, sau chiar extraterestru ca FATA asta, ai să pastrezi iubirea și ai să-i râzi în față suferinței doar pentru că iubirea e mai puternică decât frica. Pentru că iubirea îți dă, în timp ce frica îți ia. Pentru că iubirea umple, în timp ce frica golește. Pentru că iubirea e viață, în timp ce frica nu-i.

To be contiuned…