“Măi Iub, eu nu știu câtă putere ai avut și poți să ai în metrul ăla și jumate de corpușor al tău de ai reușit să te ridici după ce a plecat Darius și în continuare faci lucruri incredibile!

Mie, una, se pare că îmi e din ce în mai greu după plecarea lui Coco!

Și rațional accept și ma adaptez, dar emoțional…eh…emoțional am niște momente când pur și simplu *VREAU SA FIE AICI, ACUM!!!!”

Să vă mai trec un pic prin etapele dorului… și prin momentele astea de “vreau să fie aici, acum!” Sau prin toate certurile, și înjurăturile și reproșurile pe care le porți în capul tău cu omul ăla care nu mai e… în care te oprești din când în când și te întrebi dacă mai ai toate țiglele pe casă? Și alea sunt momentele în care plângi, te frustrezi, devii tăcut în viața de zi cu zi sau în aia “prefăcută” din social media. Mi-a zis cineva o dată că un film durează 2 ore, normal că e frumos și cu floricele, pentru că o zi durează 24h. În restul alea de 22 h se spală toate rufele murdare. Cam așa și cu viața prelucrată din social media. Dacă aduni 20 stories a câte 15 secunde într-o zi ajungi la 5 minute din viață. Cu restul de 23h și 55 min cum facem? Nici nu știu exact de ce vă scriu. Poate descarc, și asta e o altă formă a mea de terapie sau poate pentru că în harta sufletului meu au scris astrele că prin experiențele mele de viață pot să ajut alți oameni și pare că oricât de mult mă lupt să învăț să îmi pese de mine și doar de mine, ajung în același punct în care dedic și dau din energia mea în alte părți, în alți oameni, în alte suflete.

Dar da, mă “iub” sau dar da, dragă suflet frumos care citești, suflet  care ai pierdut un om, nu suntem 24/24 puternici. Ne trezim în dimineți cu soare și ne zicem azi “o să mă bucur de viață” și un timp, până auzi o melodie sau vezi o poză, sau pur și simplu ți se golește stomacul de dor, crezi chiar și tu că o să te bucuri de viață azi. Și de nicăieri te lovește plânsul. Și plângi, pentru că pe-ăla nu poți să îl oprești și nici nu-ți arde să-l filmezi, poate îl scrii, ca mine acum. Poate. Și oricât de puternic ai fi, oricât de verde ar fi iarba, sau albastru cerul, sau veselă melodia, sau cald soarele, nu le mai vezi și nu le mai simți pe niciuna. Simți doar dorul. Și uite că îl simți și aproape doi ani mai târziu. Poate că o să-l simți mereu. Să zică cineva peste care au trecut mai mulți ani. Și poate că e normal. Și uite așa răspund și la întrebarea voastră din social media “cum mai ești?” pe care o evit de cele mai multe ori. Cum zice Celia Cruz? Viața e un carnaval. Și la carnaval mai dai și de costume urâte sau oameni în stare de ebrietate care nu sunt tocmai simpatici. Nu e totul muzică, dans și plin de culori vesele. Sau nu constant. Cam așa e și cu dorul ăsta care se așază. În unele zile dansezi și cânți, în unele zile plângi și te superi. Ce alegi să lași să se vadă, eeeeh, acolo e altă poveste. Și aici împărțim povestea în două acte, pentru cei care mă citesc sau urmăresc prin social media:

1. Dacă te uiți la tristețea și drama din viața altora ca să nu o mai observi pe a ta, te păcălești și te afunzi mai rău. Apropo de mesajul pe care l-am primit azi și care am observat că v-a necăjit pe mulți. O să scriu și aici. Știți cum puneți orezul sau fasolea în apă, la spălat și apa scoate la suprafață mizeriile pe care mai apoi le arunci? Apa mea de azi a fost mesajul de ieri. Au mai ieșit niște mizeriuțe pe care le-am înlăturat. Așadar, pentru cei care fugiți de viețile voastre, sper să realizați mai devreme decât mai târziu că doar adunați în spate și mai multă greutate, anii trec, viața se duce, oamenii pe care îi iubim mor și regretele sunt cele mai greu de dus.

2. Dacă ești pe-aici să îți iei inspirație, să îți iei bun, good for you! Eu am decis că pot să trăiesc o viață plină, în care există mult bine și frumos, chiar și cu dorul pe umeri și în suflet. Și asta îmi doresc să împărtășesc cu voi. Cum peste o lacrimă învăț să pun un zâmbet. Cum peste dor învăț să pun iubire. Cum peste tristețe învăt să pun zâmbet. Pentru că așa cum am mai spus, cred în continuare cu toată ființa mea că viața e un dar și că Pământul e un loc de joacă imens pentru fiecare dintre noi și că totul se termină atât de repede încât e prea mare păcatul să nu învățam să ne jucăm frumos.

Învățați să iubiți pentru că lipsa ei în viața voastră e mai groaznică decât să fi iubit și să fi pierdut.

Vă pupă Tzigă, who once was Soție De Artist

P.S. În viața mea există My love, Iub, Păpu, Suflet și sunt toate femei, pe care le iubesc nespus. Ca să liniștim și apele.