Vreau să scriu un articol și nu știu despre ce. Adică, aș avea câteva idei despre care aș scrie, dar e așa un haos în capul meu că nu reușesc să mă lipesc de niciuna suficient de bine încât să o dezvolt. Trec printr-o perioadă pretty fucked up. Sau poate e doar în capul meu, și mă comport ca o sclifosită de-aia care le are pe toate și își caută motive să fie depresivă. Dar eu știu că nu sunt așa. Adică eu sunt mereu pe pozitiv cu happy happy, joy joy, mie îmi plac toate anotimpurile și schimbările meteo, și ploaia, și soarele etc. Dar azi, și de fapt de vreo două săptămâni tranzitez niște stări dubioșele.

Spre exemplu, am vrut să scriu despre bărbați. Cum sunt ei, mă! Dacă le pici ușor în plasă, ești femeie de moravuri ușoare, dacă nu le pici, ești o figurantă proastă. Dacă îi ții un pic pe jar, le place, dar dacă îi lași pe jar, nu le mai place. Și apoi m-am oprit, căci mi-am dat seama că toată lumea scrie despre asta. Evident că nu toată lumea o face în stilul meu cu care v-ați obișnuit deja, dar chiar și așa mi se pare un subiect fumat și para fumat. Deci nu.
Apoi, m-am gândit să scriu despre faptul că mi-am dus copilul la grădiniță și sunt dărâmată psihic. Și iarăși, eu știu că o să iasă ceva bun din situația asta, dar pe de altă parte dau într-o paranoie de îl termin psihic și pe artist. Și e tot ce îi trebuie lui. Și iarăși, știu că și asta cu despărțirea de copil cu grădinița vieții e un subiect mega fumat. Și nu mai scriu nici despre asta.
Apoi, m-am gândit să scriu despre job. Căci mâine îmi reiau activitatea de manager de corporație, după doi ani de pauză. Și cumva, am fost mereu pregătită pentru ziua asta, dar când am născut aveam impresia că în doi ani se poate întoarce lumea cu fundul în sus și că nu are niciun rost să mă gândesc la asta, și am tot evitat și evitat până când m-am trezit și nici dacă mai vreau, nu mai pot să evit. Și apoi am zis că nu vreau să scriu nici despre asta, pentru că nu vreau să pară că mă plâng, căci nu mă plâng. Pentru că mie îmi place să muncesc și să am activitate, mai greu cu programul și regulile, dar am crescut într-un postcomunism care m-a educat să fiu supusă și când nu e cazul, deci o rezolvăm și pe asta. So, nici ăsta nu e un subiect bun.

M-am mai gândit să mă plâng un pic de artistul meu care iar a plecat de acasă 6 zile, și nu acilea, pe meleaguri românești. La mama naibii, în Italea! Dar și despre asta v-am scris deja. M-am mai plâns de asta. Știe toată țara că nu-mi stă bărbatul acasă.

Tot scriu și îmi dau seama că am compus un articol cu subiecte de care aș putea să mă plâng, și cumva vreau să mă plâng, dar nici nu-mi convine. Că mie tata mi-a lăsat moștenire niște c***e care nu mă lasă să mă plâng. Că doar nu a tăiat nucul cu toporul de draci că i-am ieșit fată și nu băiat.
Și așa am scris un articol despre nimic. Cred că așa o să-l și intitulez: „Un articol despre nimic”. Căci în rest, copilul îmi plânge și mă bate când îl îmbrac dimineața să îl duc la grădi, și îl las acolo urlând după mami, stau toată ziua cu sufletul în gât până îl iau, mâine încep munca de unde eu visam acum doi ani să fiu o antreprenoare de succes, PR-ul lui Nosfe, scriitoare chiar de câteva luni etc.; am rămas iar singură, fără bărbat, dar eu sunt bine. Eu sunt frumoasă, deșteaptă și puternică. Asta a fost o ironie. Chiar dacă sunt și frumoasă, și deșpteaptă, și puternică. Replica în sine a fost o ironie, nu conținutul.

O să fie bine. La anul ne luăm casă, o să avem mai mulți bani, că doar nu credeați că mă întorc la muncă de plictiseală, copilului o să-i placă la grădi și o să-mi ceară să îl duc, iar eu o să public cartea „Soție de Artist”. Între timp, trăim cu picioarele pe pământ, mergem la muncă și facem cea mai bună treabă pe care putem să o facem, că așa îi place Mădălinei, să fie dedicată și să nu facă lucruri pe jumătate, plătim rate și facturi, mai mergem la un concert, două s.a.

Ah! Și am mai vrut să scriu despre oamenii nebuni care se înjură în trafic, care sunt urâcioși și care își consumă energii bune pe lucruri nebune, și nu înțeleg nimic de la viață. Dar pentru că în mintea mea este tot haosul de mai sus, v-am dat și vouă un pic de haos să nu mai înțelegeți nici voi nimic, așa că o lăsăm baltă și cu oamenii nebuni. Sunt Gemeni, zodia Gemeni, și asta ar trebui să vă zică multe. O nehotărâtă, dar o hotărâtă, o sufletistă, dar o drăcoaică etc. Niciodată cu două fețe. Eu merg pe ideea „ce-i în gușă, și-n căpușă”. Las diplomația pentru alții. Sau, sunt femeie, și poate așa am explicat tot articolul. Căci de aici și titlul. Și nici nu sunt într-o perioadă premenstruală (adică nu urmează să îmi vină ciclu). Și am făcut și sex, deci nu sunt nici ne*****ă.
Și ieri mi-a venit amenda din A.C.A.B. Citiți ca să înțelegeți.

Welcome to my life! Care e frumoasă și cu de toate.
P.S. Am uitat să vă zic că săptămâna trecută m-am închis în baie cu vin, ceai de tei și țigări. A fost un moment. A trecut. Parțial. Și dacă nu ar fi trecut, acum nu mai am bărbat acasă pe care să îl las cu bebe plângăcios și moody!

Vă pupă Tzigă, Soție de Artist! Și vă mulțumește că o suportați și susțineți!

Photos by Stelian Popa

Makeup by Kaya Bonef