Paradoxal, suntem niște petrecăreți din ăia. Medaliați. Rupem mese (la figurat, uneori și la propriu), pierdem nopți, mergem la petreceri, în Vama Veche, unde de altfel am și fost de curând cu Grupul nostru Terapeutic. Doamne, ce facem cu ei. Ne vedem destul de rar, poate de 5-6 ori pe an; dar cu siguranță dacă ar fi mai des nu am avea viață lungă niciunul. Anyways, cred că ați înțeles că ne place și nouă viața, și încă mult.

Așa a început o seară de Vamă… finalul…

lăsați, că avem copii acasă toți și suntem și noi adulți serioși

 

Sunt convinsă că toți ați auzit cel puțin o persoană în viață spunând: „Atunci când mi-e casa plină, totul e o binecuvântare!” Să curgă muzica și băutura, veselie multă cum îi place românului. Luăm și noi parte la foarte multe situații de genul, că doar noi nu ne-om fi născut din Fecioara Maria (cu tot respectul pentru familia Celui de Sus). Daaaar, pentru noi lăcașul nostru trebuie să rămână nepângărit. Noi nu vrem să primim energii de la alții; nici bune, nici proaste! Nouă ne place cu energiile noastre. Și nu ne place nici să strângem după musafiri, și nu ne place nici să așteptăm după ei să plece odată că vrem în patul nostru, să ne uităm la Paprika și să ne căutăm picioarele sub cearceaf, în liniște. Să nu mă înțelegeți greșit, nici voi, iubiții mei care mă citiți, nici voi prietenii noștri minunați, familie sau… nu, pe cei care nu ne sunteți nici prieteni, nici familie nu vă chemăm la noi acasă niciodată. Și iarăși, cei cu care ne-am contopit energiile, trebuie să știți că atunci când vă primim înăuntru, v-am dorit în momentele acelea din tot sufletul. Cum ar fi aniversarea lui Iris de un an, unde ne-au colorat casa dracii mei preferați, aka Șatra & CO! Sau petrecerea de casă nouă, unde nu a mai contat că a pocnit șampania în congelator, că aveam vin pe uși, că am fost amenințați cu poliția, că ne-a fost tăiat curentul, sau că într-o terasă de 6mp eram 20 oameni.

Și cu toate astea, tot ne place singurătatea. Aia de drum lung, în mașină. De liniștea camerei de hotel. De plaja pustie din Vamă, de la sfârșit de sezon. De dormitorul nostru care e ca niciun altul. De singurătatea în doi a cafelei de dimineață. Etc. Etc. Etc.

 

Nu știu dacă e bine sau rău, dacă suntem individualiști sau nu, proști, antisociali, sălbatici și dracu mai știe cum (din nou, cu respect familiei Celui Sfânt). Pentru că noi trăim perfect așa. Noi cu noi suntem împăcați. Noi simțim că energiile noastre au umplut locul alocat nouă în Univers, și nu avem nevoie de altele, nici bune, nici rele. Nu vrem nici să se hrănească alții cu energiile noastre, nici să ne hrănim noi de la ei. Ne e bine. Și am înțeles asta. Și am înțeles că ceea ce avem acum este ceea ce ne trebuie acum, la fel cum știm că atunci când vrem altceva, oricât de greu, ieșim din bula noastră de confort, și muncim pentru acel altceva până îl obținem sau până întelegem că nu a fost să fie. Nu zic că noi suntem speciali prin comparație, sau că nu mai sunt alții ca noi, sau că suntem noi niște zmei care să ne permitem să spunem că e rău ca noi, sau ca ei. Cum v-am mai zis, e bine ca tine! Cum ai ales tu e bine. Chiar dacă e ce trebuie, chiar dacă nu. La sfârșit, doar dacă ești prea prost ai rămas fără nicio lecție învățată.

Așa că, dragii mei, iubiți-vă prietenii, iubiți-vă familia, animalele de companie, dar iubiți-vă pe voi înainte. Și iubiți timpul cu voi. Doar dacă voi sunteți bine cu voi, o să puteți să dați bine și oamenilor de care vă pasă!

Și am să închei citându-l pe tata, de care îmi e un dor de aș omorî pe cineva:

„Acum familia ta suntem eu și mă-ta. Când o să te măriți, familia ta o să fie bărbată-tu și copilul. Noi o să-ți devenim rude, părinți!” Și noi trei, eu cu mama și cu tata ne-am iubit tare rău. E inexplicabil. Dar părinții mei au știut să mă învețe cât de importantă e familia mea departe de orice ochi și ureche, atunci când e cazul.
Așa reușesc imposibilul pentru unii. Pentru că tata și mama m-au învățat să fiu atentă la mine, la soțul și la copilul meu.

Și ca o mică paranteză, dar fără de care, pe cuvânt, nu pot să închei: mame de băieți și tați de fete, fiți maturi și educați-vă pe voi și pe copiii voștri că va veni un moment în care părinții vor trece pe locul doi. Și nu trebuie să doară, că e firesc! E natura noastră.

Vă iubește Tzigă, Soție de Artist!