Joi, 06.07.2017, plec din Giurgiu către București, cu mamă, copil, cățel, purcel, pentru ceea ce urma să fie prima ieșire cu Irisuca la mare și întâlnirea mea cu Tiësto, după 7 ani. Fără oglinzi laterale la mașină; le rezolv cumva, plec la mare vineri, cu o mașină aparent pregătită pentru un drum de 500 km (dus-întors).

Vineri, pe autostradă, la km 167 îmi explodează cauciucul stânga-față, scot rezerva, mă apuc să o montez; se miluiește un om de noi, ne-o schimbă el. Să îi dea Dumnezeu sănătate!

Vineri seară trebuia să fac cumva să ajung la Neversea, la Tiësto. Mă aciuez lângă niște amici de 16-20 ani, care mergeau la Neversea, nu neapărat pentru Tiësto, deci acolo am stat mai mult singură (nu mai contează, a fost frumos), daaaar, ajung acolo fără bilet, stau 30 minute la o coadă interminabilă, să vina un domn să ne zică „nu de aici bilet”. Mă duc la bilete, la info point, îmi zice o domnișoară de acolo că nu mai au decât la VIP, 300 lei (eu aveam 295 cash, cardul îl uitasem la cazare), fac rost de 5 lei, stau la rând, ajung în față și mi se zice că nu mai au nimic pentru azi. Mă întorc, dau de un cuplu care avea două bilete, și vindea unul, cu 150 lei. Zic că în sfârșit dă norocul și peste mine, dar de unde, că în timp ce ea se târguia cu mine, el deja vânduse biletul unei samsarițe. Mă întorc către samsariță, îi zic să mi-l vândă mie că îi mai dau 50 lei pe lângă cei 150, nu vrea. Îi dau 250, mi-l dă până la urmă. Foarte frumos la Tiësto!

După, plec spre mașină, ștergătoarele ridicate, numărul îndoit și spart; cineva nu a avut loc de mașina mea, deși erau mașini parcate acolo pe câte doua-trei rânduri. Ajung la cazare la 05:00, la 05:30 se trezește Iris. Lasă Mădălina, dormi altă dată.

Plecăm în Vamă, mă opresc să scot bani, îmi blochează bancomatul cardul, primesc mesaj de la ING că mi-a fost retrasă suma, în schimb bancomatul nu era de aceeași părere. Rezolv într-un final, mă duc pe plajă, adoarme copilul, adorm și eu, în 5 minute mă trezesc în plânsul ei care cade de pe șezlog, cu gura în nisip.

Ajungem întregi până duminică, plecăm spre București, îmi amintesc pe autostradă că la dus spre mare am uitat să plătesc taxa de pod. Sper să am noroc să nu vină amendă. Deși, la cum decursese weekendul…

Oricum, lucrurile păreau să fie ceva mai însorite. Dar, în timp ce făceam o retrospectivă a evenimentelor din ultimele 48h și mă gândeam cum să nu uit ceva ca să pot compune articolul acesta, la km 25, îmi explodează și roata de rezervă. Am vrut să merg așa până acasă. Mai bine chem platforma. A venit poliția, mi-au luat copilul și mama să le ducă la loc sigur, să nu cumva să adoarmă vreun șofer și să ne scoată un pic de pe șosea. M-a încurajat nespus pentru următoarele 30-40 minute cât am avut de așteptat platforma. ACAB? Nu și de data aceasta. Măcar am avut aer condiționat în mașină, și țigări. Nu am avut apă, dar am supraviețuit!

Un fel de “ce nu te omoară te face mai puternic!”. Cu siguranță prima interacțiune a Irisucăi cu litoralul românesc nu va fi dată uitării.

Vă pupă Tzigă, Soție de Artist!