Refă-ți viața, ești tânără!

Refă-ți viața… cred că este una dintre replicile pe care le-am auzit cel mai des în ultimii doi ani. “Refă-ți viața, ești tânără!”. Ba chiar, e una dintre primele replici care mi-au fost spuse, în primele zile. Atunci le-aș fi dat cu cărămida în cap tuturor celor care îmi ziceau asta!

“Da’ voi sunteți nebuni? Sau chiar nu ați iubit cu adevărat niciodată în viața voastră?!” Ce să refac? Cu cine? Eu l-am vrut pe el 9 ani de zile every single day și îl voiam pe el pentru tot restul vieții mele. Nu pe altul. Pe el. Ei bine, tu refă-ți viața cu altul pentru că ești tânără. După un timp nu m-a mai enervat atât de tare replica asta și din tăcerea mea de atunci a început să iasă un răspuns atât de superficial care să încuie cumva, pe toată lumea: “Da’ viața mea nu e stricată ca să o refac!”.

Am postat zilele trecute un video dintr-o locație extrem de frumoasă pe care l-am început cu “dacă am să mă recăsătoresc” și au început din nou să curgă aceleași mesaje! Pentru cei care mi le ziceți, scrieți, vă iubesc și vă mulțumesc infinit. Înțeleg acum, poate înțelegeam într-o oarecare măsură și atunci, că acest îndemn la a-mi reface viața, mai exact a-mi găsi un alt bărbat care să mă iubească și pe care să îl iubesc, vine din iubire, vine din locuri frumoase din sufletele voastre și vine cu cea mai bună energie către mine.

Acum, da, sunt tânără, da, simt nevoia unei prezențe masculine în viața mea, da, aș vrea să fiu iubită, răsfățată, protejată de un bărbat, aș vrea și să dau iubire unui bărbat, but yet, și acum se activează toate întrebările și fricile posibile și imposibile:

Bărbatul ăsta al meu m-a iubit, venerat, respectat, adulat într-un fel în care vă doresc tuturor femeilor să trăiți. Oare un alt bărbat o să mă mai poată iubi la fel? Oare eu am să pot iubi un alt bărbat la fel? Dada, dacă nu încerci n-ai de unde să știi.

Să accept o relație doar pentru că am un copil care are nevoie de o figură paternă? Păi nu, pentru că e greșit. Pentru că eu vreau ca fata mea să învețe de la mama ei cum se vede și cum se simte iubirea unui bărbat pentru o femeie și cum o femeie înflorește lângă un bărbat pe care îl iubește. Ca să nu mai zic că eu sunt cu sufletul pe tavă într-o relație, de orice natură ar fi ea, iar eu cu oamenii din jurul meu, ăia, suflete pereche, nu pot, nu suport de fapt să mă prefac că sunt altceva decât sunt. Deci “să accept” doar “pentru că” nu este o soluție.

Dacă ați ști câte îi sunt date unei văduve (p.s. consider că acest cuvânt ar trebui să fie scos din uz și din dex) sau unei femei divorțate, și cu copii să audă, v-ați băga precum struții cu capul sub pământ.

“Cine te mai ia pe tine cu copii?”

“Da’ cum te aștepți să vină cineva spre tine când tu ai poze cu el pe toți pereții?”

“Cred că ai făcut tot ce era de făcut, un an de zile, gata, cât mai ai de gând să stai singură?”

”Da’ ești și tu femeie, și ai nevoi” (înțelegeți voi).

Da’ în același timp, dacă după doi ani de zile postezi pe insta o poză cu un crac pe afară, “prea devreme!” Sau…

“da’ ieși, da’ fă-ți cont pe bumble”, cred că așa se numește aplicația, “da’ găsește-ți un bărbat de vreo 40-50 ani pentru că ăla e matur și o să aibă grijă de tine”. “Da’ cum vrei tu să îți găsești pe cineva în Balotești sau în mediul în care ai trăit cu el?” Ca să nu mai zic de cum se activează toți de prin jurul tău să te combine! “Nu vrei să-ți fac cunoștința cu X sau cu Y?” Wow! De unde ies gândurile și vorbele astea? De ce atâta presiune? Ca sa nu mai zic, încă o dată acest “ca să nu mai zic”, că toate relațiile mele ever s-au născut din prietenii frumoase, din școală, din locuri de muncă, din colegialitate, din timp petrecut împreună în tot felul de situații. Și asta când aveam 18-30 ani. Păi și la 38 ani mă duc în cluburi să agăț sau să fiu agățată saaaau, îmi fac cont pe bumble să vorbim despre zodii, hobbyuri și culorile preferate?

Poate sunt eu bătută în cap, old school, preaaaaa romantică (aparent și asta e o problemă), da’ mie îmi plac poveștile alea de dragoste născute de unde nu te aștepți mai puțin, alea neplanificate, alea dezinteresate, alea pe care le creează sufletul, nu aplicațiile, disperarea sau alcoolul și adrenalina dintr-un club. Și să nu mai vorbim despre toate relațiile din jurul meu, create din toate motivele greșite, mai puțin iubire și care mă fac să mă simt o dată norocoasă că am avut parte de iubire 9 ani și a doua oară liniștită și at peace că nu am parte de așa struggle și nefericire zilnică. Deci da, si asta este o altă frică. Deși știiiiiiuuuu, ȘTIU că frica este cel mai mare dușman al omenirii, creației, iubirii etc.

Și ca să închei această poveste într-un mod cât se poate de pozitiv, mi-a citit cineva în palmă de curând și aparent palma mea zice ca voi avea două căsătorii în viata asta. So, who knows? Poate mai vine un al doilea făt frumos, pe cal alb care mă face să cred din nou în a doua șansă la iubire. Are locul și cămașa pregătite în poza de mai jos. 🙂

Till then, eu mă mai vindec ca atunci când m-o găsi iubirea să fie din emoții frumoase, pure, sincere, nu din nevoi, frici sau interese ascunse. U should all try that! Healing is the most difficult part, dar lasă după ea mult bine și frumos.

P.S. Între timp mă duc să-i cumpăr copilului o bibliotecă pentru că are multe cărți și nu mai are unde să le pună, iar construitul de mobilă e o delectare pentru mine. Mă simt foarte puternică în timp ce țin șurubelnița electrică în mână!

Vă pupă Tzigă, who once was Soție De Artist!