Image is not available
Arrow
Arrow
Slider

Șatra e și mai familie

Am să scriu articolul ăsta pentru că știu că multă lume îl așteaptă așa cum știu că unora le e frică de el! Cause, adevăruri necenzurate, remember?

Am să scriu despre ce s-a întâmplat cu băieții înainte, în timp, după, acum. 

Despărțirea asta a lor era ușor inevitabilă. Lucrurile scârțâiau între ei cu ceva luni înainte să se întâmple cu adevărat și să fie făcută public. Vorbim de cinci caractere puternice, cinci artiști nonconformiști, care cu foarte greu acceptă să li se spună ce și cum să facă. So, they had their issues!

Și din păcate, se certau mult… prea mult! Iar atunci când spui și faci lucruri peste care treci cu greu sau deloc, acolo unde la un moment dat a fost un întreg, unde a fost ceva pur și sincer, ajunge să se deterioreze. Și vibe-ul ăla super puternic despre care numai eu am scris de o grămadă de ori începuse să pălească. Și sunt convinsă că ați simțit și voi asta, așa cum i-ați simțit mereu! 

Am sperat la un moment dat că e o perioadă și că vor înțelege toți că sunt niște fraieri și că nu au cum să distrugă ceva atât de frumos, de impactant, de impecabil. Dar na, dragoste cu sila…

Așa că au decis, cumva, mai mult strângând din dinți, să lanseze O.S.O.D. IV, să facă turneul de promovare și să vădă apoi în ce direcție se vor duce lucrurile. 

După cum probabil ați înțeles și voi, planul de acasă nu prea se potrivește cu cel din târg, things got bad, și inevitabilul s-a întâmplat mai devreme decât mai târziu! 

A fost un șoc pentru noi toți! Oricât de mult ne așteptam să se întâmple asta, tot a fost îngrozitor de greu de digerat! Și asta pentru că toți am crezut că ȘATRA e nemuritoare, că ȘATRA e familie, că la familie nu renunți niciodată, că ȘATRA o să cânte împreună și peste 25 ani și că ei cinci vor fi la fel de frumoși și atunci ca și acum!

Au urmat frustrări, reproșuri, vină aruncată în toate părțile, conștiințe încărcate, decizii incredibil de greu de luat. Rămân doar ei patru? Aduc un membru nou? Dacă da, pe cine? Un album întreg de modificat în mai puțin de două luni. Refrene de retras, strofe de scos, anunț de făcut, ce și cât și în ce fel se comunica situația etc.

Anyways! Oribil! Dar, evident, a fost și o eliberare! Pentru că așa cum am zis, situația dintre ei era extrem de tensionată din „n” motive. Și părerea mea este că nu o mai puteau gestiona niciunul. 

Și da, am avut emoții! Imense! Și eu, și ei, și toți  cei care am rămas lângă ei cu sufletul! It was a fucking break up! Și inevitabil te gândești și te întrebi: “Oare o să le placă prietenilor mei de noua mea iubită?”, “Oare părinții mei ce-or să zică?” etc. 

Dar știți ce?! Mi-au dispărut toate emoțiile la Neversea! Și la Neversea ca la Neversea! Dar la Untold?! Man!! Really?! La felul în care a turnat cu găleată?! Album nou? În formulă nouă? Am crezut că o să-mi iasă inima pe gură! Am stat în ploaie și am urmărit în fiecare secundă să văd cum se umple, dacă se umple piața din fața scenei! Și când am văzut, când v-am văzut și auzit câți sunteți de mulți, cât sunteți de fideli, în ce fel ați știut să apreciați și să le fiți alături, well… încă o dată, „armata ȘATRA se intinde gen cataracta” și îmi arată că sunt deștepți, deschiși la minte și legați de o singură dragoste: O.S.O.D.! 

Și că atât timp cât muzica e o limbă universală, cât băieții dau tot ce au mai bun din ei, cât nu se lasă învinși de nimeni și de nimic, noi o să le fim mereu alături!

Și urmează Ș.E.F., pentru că ȘATRA E Familie, și mai familie, și urmează Arenele la care ați rupt biletele în două, și urmează un clip nou care mie îmi ridică tensiunea, și nu pot să fac altceva decât să cred în ei mereu și mereu; să iert și să vă mulțumesc vouă pentru că ați avut curaj să fiți acolo de la început, că ați luptat cu tot hate-ul și că împreună am creat cea mai mare familie din țara asta!

 

Ne vedem la Arene! O să fie moooonstru!!!! Abia aștept!!! 

Vă pupă Tzigă, Soție de Artist!

https://www.osod.ro

"Şi asta pentru că tu găseşti resurse de salvare a situaţiilor problemă; găseşti modalităţi de comunicare, dezamorsezi conflicte incendiare printr-un simplu zâmbet. Da, faţa ta este mereu zâmbitoare, chiar şi atunci când maschezi o problemă sau o rană sufletească. Râzi cu pasiune, aşa cum plângi cu pasiune. Eşti plină de viaţă şi vrei să-ţi croieşti un drum propriu, independent de alţii, pentru tine şi prietenii tăi. Cazi câteodată în mirajul filmelor. Îţi doreşti să fie în viaţă ca-n filme, să continui filmul prin trăirile tale. Aproape că îi convingi şi pe ceilalţi că visul devine realitate. Şi asta pentru că pui suflet în tot ceea ce faci. Eşti gata oricând să ajuţi, te implici în tot şi în toate, atât de mult încât de multe ori uiţi de tine şi de interesele tale! Ceea ce îţi doresc pentru viitor este să-ţi aminteşti mereu că eşti o entitate ganditoate, că eşti capabilă să realizezi ceea ce îţi propui, că eşti isteaţă, plăcută, nostimă, drăguţă, convingătoare!" By Chiţu Anca

3 Comments

Dă-i un răspuns lui Emil Anulează răspunsul